Steaua a remizat cu brazilienii de liga secundă de la Comercial, în timp ce Oțelul a câștigat primul amical din Olanda: 1-0 cu Anderlecht! Dorinel Munteanu dă primele semne de mulțumire, dar Marius Stan spune că e posibil să mai vină jucători. Între timp, steliștii vor trimite un spion în Olanda.
„A fost o partidă bună, dar nu suntem la parametrii pe care îi aștept. Am făcut însă un pas înainte, atât ca rezultat, cât și ca joc. Mă bucură atitudinea pozitivă a băieților. Este clar, concentrarea trebuie să crească cu cât ne apropiem mai mult de primul meci oficial. Sper ca până la ora jocului cu Steaua să fim la nivelul maxim”, a declarat Dorinel Munteanu.
Marius Stan: „E posibil să mai vină jucători”
„Sunt bucuros de joc, care a fost total diferit de ce am văzut până acum. Evident că și formula de joc a fost mai apropiată de cea folosită în campionat. Este totusi un amical și atâta tot, e o etapă de pregătire, așteptăm mai departe să vedem evoluția echipei. Nu vorbesc despre nou-veniți, este problema lui Dorinel, dar e posibil să mai vină unii jucători”.
Narcis e spion în Olanda
Steliștii se pregătesc să intre în linie dreaptă pentru Supercupa României cu Oțelul, de pe 17 iulie. Directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan, a aranjat să călătorească mâine către Țara Lalelelor, acolo unde se află cantonamentul gălățenilor. El o va urmări pe campioana României în amicalele cu Trabzonspor (7 iulie) și Lokeren (9 iulie) și va întocmi rapoarte pentru Roni Levi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER